Chiar dacă unii nu înțeleg sensul piesei, că e mai dubstep, cu care mulți nu s-au acomodat încă, comparând cu celelalte piese calificate în finalele naționale de anul acesta, se poate spune că piesa Cristinei Scarlat are farmecul ei aparte. Și este extrem de bine că nu reprezintă un clișeu gen dance, așa cum au făcut multe țări până acuma, anul acesta inclusiv (asta se referă și la vecinii noștri români, care merg anul acesta cu un clișeu David Guetta).
Dar asta nu înseamnă că promite mai mult.
O problemă ar putea fi în interpretare, căci s-a observat, chiar și cu urechea neexperimentată, că au fost comise gafe în vocal, atât în semifinală cât și în finală. Să nu pățească cum a pățit Norvegia anul trecut, care a pierdut anume din cauza interpretării live, ce era cu mult sub așteptări, dezmințind înregistrarea cu care toată lumea era deja obișnuită. Acest lucru se întâmplă frecvent atunci când e vorba de o piesă, cum este și cea a Cristinei Scarlat, unde tot miezul se conține mai mult în voce decât în instrumentație, iar intrumentația mai este și una greu de abordat din punct de vedere vocal. Se poate însă miza pe competența interpretei, care a dat dovadă mai mereu de performanță indubitabilă.
Așteptăm Finala de la København, să vedem performanța finală!