Cum tremură
pământul
De valuri
dezlegate,
De lumi
neânchegate,
Când
strâmtorat e gândul.
Stau șubrede
cartiere
Pocite
și-ncărcate
Cu mecanisme
apte
De instincte
și plăcere.
Dacă-n azil
nebunii
Se bucură și
cântă,
Cei ce rămân
se-mplântă
În nebunia
lumii.
Sărmanora le
pare,
Că stau în
libertate,
Că au putere
și-alte
Idei
imaginare!
De fapt e-un
joc pe teme
Și ipocrite
scheme,
Minusucule
dileme,
Dar scumpe
diademe.
Se-ntinde-a
minții strună
Până pocnește
tare,
Ducând
globalizare,
Războiaiele
dintr-una.
Iar peste
toate aste
O boare de
orgoliu
Mai pune semn
de doliu,
Căci toate
sunt nefaste.
Doar îngerii
mai cântă
Din harpa
efemeră,
Cu fină
manieră,
Privesc... și
iarăși cântă ...
Și de argint
petale
Presoară
deasupra-mi
Și simt cum
cad pe suflet
Ca sfântă
alinare...
2005
(Imagine de pe: http://www.goodkarmaproductions.com/)
