Flori de-argint

Cum tremură pământul

De valuri dezlegate,

De lumi neânchegate,

Când strâmtorat e gândul.

Stau șubrede cartiere

Pocite și-ncărcate

Cu mecanisme apte

De instincte și plăcere.

Dacă-n azil nebunii

Se bucură și cântă,

Cei ce rămân se-mplântă

În nebunia lumii.

Sărmanora le pare,

Că stau în libertate,

Că au putere și-alte

Idei imaginare!

De fapt e-un joc pe teme

Și ipocrite scheme,

Minusucule dileme,

Dar scumpe diademe.

Se-ntinde-a minții strună

Până pocnește tare,

Ducând globalizare,

Războiaiele dintr-una.

Iar peste toate aste

O boare de orgoliu

Mai pune semn de doliu,

Căci toate sunt nefaste.

Doar îngerii mai cântă

Din harpa efemeră,

Cu fină manieră,

Privesc... și iarăși cântă ...

Și de argint petale

Presoară deasupra-mi

Și simt cum cad pe suflet

Ca sfântă alinare...

2005

(Imagine de pe: http://www.goodkarmaproductions.com/)