Un orologiu vechi îngână
Căderea orelor în pripă
În a trecutului ruină,
Răpind sălbatec orice clipă...
Căderea orelor în pripă
În a trecutului ruină,
Răpind sălbatec orice clipă...
Se duce implacabil timpul...
Spre nicăieri se duce iute,
În urma-i lepădând pământul
Cu țărmuri vechi, neâncăpute.
Neâncăpute de istorii,
De lume multă și prihană,
De-mpărății și crematorii,
De mult zăcut și multă goană.
Se duce izbăvit de fire,
Tăcut și ferm ireversibil.
Lăsând pe urma lui neștire,
Se duce timpul...impasibil.
Se duce timpul...impasibil.
Un orologiu vechi suspină
Despre iluzii și speranțe
Ce, ne-mplinite, se dezbină,
Trecute dincolo de viață.
Suspină
despre despărțirea
De oameni
dragi și locuri sfinte,
Ce se ascund în amintirea
Pecetluită
prin cuvinte...
Cuvinte
multe ori imagini,
Ce
petrecute în absență,
Înșiră
pe-ale lumii pagini
Un strop
infim de chintesență!
Suspină
de deșărtăciunea
Lăsată-n
urma neglijării,
Ce cade
dureros pe fruntea
Acelora
lăsați uitării!
Un orologiu vechi se zbate,
Să scoată timpul în afară!
Cu ,,tic” și ,,tac” mai dă din coate,
Crezând că astfel n-o să piară!...
Să scoată timpul în afară!
Cu ,,tic” și ,,tac” mai dă din coate,
Crezând că astfel n-o să piară!...
27.08.12
