miercuri, 15 februarie 2012

Film documentar, regizat în 1914, despre viața lui M. Eminescu

Materialul prezentat mai jos (descoperit întâmplător) este primul film documentar despre viața lui M.Eminescu, fiind realizat în 1914 de către Octav Minar. Denumirea filmului este Eminescu-Veronica-Creangă.
Dintr-un material care conținea inițial 1500 metri de peliculă s-au păstrat doar 650 metri (cam 20 de minute).


duminică, 12 februarie 2012

Veghează...


Minciuna și-adevărul se-mbrâncesc,
Se-nghesuie să-ncapă pe un loc.
Compromițîndu-se desigur reciproc,
Pornesc un fel de haos pământesc.

Ecranele se umplu de culori,
De vorbe ipocrite și de mult elan
Scremut cu sârguință după paravan,
Smălțate peste cupa cu orori.

Că e incertitudine și vag,
Ori de ai fost pictat cumva cu susu- n jos,
Ori de ți s-a înfăptuit ceva pe dos,
Veghează în al minții prag!

Veghează cum himerele apar,
Când ești servit cu zâmbet, pompă și minuni,
Având, de fapt, să te pocească cu minciuni,
Căci de-ațipești nu te ajută nici un far!