Privește, simți, ascultă, fii total!

Iertarea-i mai presus de toate!
Și nu-i nevoie de nici un proroc,
 Căci nu-i nimic specific la mijloc,
Iar fericirea are-ntâietate!

Iertarea-i una din mijloace
Și nu-i nevoie de-a te complica
Cu drame, pentru-a te condimenta,
Când poți obține liniște și pace.

Nu căuta în răzbunare lecuire,
Căci nu te poți ține morțiș de timp,

Când inima-ți se pierde galopând
Într-o necontenită ispășire.

Un leac sunt lucrurile simple,
Trecute uneori neobservat,
Dar care fac temeiul complicat,
Lăsând al vieții rost să se întâmple.

Mai zvârle câte-un foc musai,
Să ardă categoric și total
Al deznădăjduirilor voal,
Eliberându-ți inima de putregai!

Nu născoci ispite fără rost!

Măsoară-ntinsul sufletului tău,

Iar de găsești în jurul tău vreun rău

Nu-i căuta în tine adăpost!

 Privește, simți, asultă, fii total!
Un sulfet împăcat nu va cerși,
Dar tinde veșnic în a propăși.
Acesta-i scopul lui fundamental!

Imagine de pe: http://wanderlust.com/journal/author/helenwilliams/

Al resemnării epitaf...

Îți strânge, fata mea, aripile, 

Căci aerul din piept ți-a fost evacuat,

Iar zborul tău aici s-a terminat,

Pe locul unde-au fost înmormântate clipele 

De dăruire și amor descătușat!

Adună-n poala-ți amintirile,

Le-ndeasă bine ca pe-un inventar

Și lasă-le pe-al dragostei altar,

Abandonând neștirii toate amăgirile

Ca pe-un șirag de chițibușuri de cleștar.

Inspir-al resemnării epitaf!

Cu tălpile-ți călite, pe poteci

Înșiruite înaintea-ți reci,

Pășește cumpătat, ferind de pompă și taraf,

Căci craii deseori se reprezintă regi!

Inspiră liniște, inspiră cer,

Inspiră soarele și verdele de mai,

Inspiră viața, scumpă, ce mai stai?

Căci este singurul și e legalul tău reper

În care ai putea încredere să ai!