Strigătul cugetului în tăcerea ființei

    O cădere pe pământul gol si rece
De pe culmea unei amăgiri,
Dincolo de tot ce-i fad și trece,
Dincolo de mii de ispitiri...

Strigăt dintr-o entitate plină,
Din al conștiinței sanctuar,
Jinduind să scape din menghina
Dogmelor ce stabilesc hotar!

Strigăt viu, sfâșietor din mine,
Scos din alogenul dărâmat...
Reformează visele de mâine,
Dintru sufletul emancipat.

Totul meu din fiară și ființă
Integrează rostul meu aici,
Fără de concepții și credințe
Dincolo de visuri mari și mici.

Când se umple zarea de lumină,
Totul prinde sens și este clar,
Capătă-nțeles și profunzime
Doar când cade zidul de hotar!

Toți ar crede-n vrute și nevrute,
Că există suflet și un rai,
Și dorințe vii, dar nevăzute,
Scrise pe pereți de mucegai.

Când de foamete se moare lesne
Și din presupusă dragoste se nasc,
Se creaz-o ieftină poveste,
Care crapă lesne ca un vreasc.

Căci e plină lumea de confecții,
Reproduse după-nchipuiri,
Care ni s-au perindat prin lecții
Despre viață și despre iubiri.

Despre desfrânări și de modele
Am mai auzit de multe ori!
Cine le-a creat însă pe ele?
Și anticipatele valori?

Le-au creat mămicele, tăticii!
Preoții le propovăduiesc!
Politicienii sunt complicii!
Toți ca unul mintea ne-o sluțesc!

Mai lăsați poveștile deoparte!
Lumea e aici și moare azi!
Viața este o nescrisă carte
Și-absentând nu faci decât să arzi!

Imagine de pe: http://notquitejordan.tumblr.com/

Printre Ruine

Pier anotimpurile și se prăpădesc,

Mânate de trăiri înăbușite,

De o acută lipsă ispitite;

Într-un neant profuz se rătăcesc.

Memorii răvășite-n minte-apar,

Urmând a suporta o confruntare

Definitivă și hotărâtoare,

Să le gonesc pe veci în vreun sertar.

Șterg verile pierdute ca pe-un inventar,

 Cedând un colț  de suflet, care moare,

Marcând o certă răzbunare

Pentru răbdarea fără de hotar.

Las iernile să se petreacă printre stări

De goliciune și de inculpare,

Zidind o nouă abordare

Din lipsuri, judecăți și din dureri.

Las toamnele trecute să se-nece

În rituri disculpate de blesteme

Asupra inimii sleite care geme

Și las trecutul, las să treacă rece…

Las primăverile cu soare și parfum

Să bântuie arar printre momente,

Căci nu vor fi nicicând prezente.

E tot ce aș putea să-mi mai asum!

Las totu-n seama timpului, să spună el!

El de durere și trădare știe!

Să pedepsească deci și să re-nvie,
Să repornim la drum încetinel…

Imagine de pe: http://fictionbd.com/wp-content/uploads/2015/11/Not-A-Happy-Ending.jpeg

Cei Cu Hoțul de la Meka

Cu hoțul de la Meka 

Stârnit-au balamucul!

 Sfâșie și mursecă

Puzderia năucă.

S-au ofticat de-ndată

La gluma îndrăzneață

De Charlie publicată

Și dată net pe față.

Au condamnat umorul
Și-au hotărât s-o facă

Pe Jack spintecătorul,

Ca Charlie mâlc să tacă.

Nu-i glumă, dar  nici farsă,

Că sunteți retardați,

Ce cred că a lor terră

E-n miez de constelații.

Nu e tupeu nici vină,

Mite discriminare,

Căci v-ați creat divinul

Din plăsmuiri bizare.

Nu e păcat blamatul,

Să vă numesc molime

Și să condamn păcatul

Religioasei crime!

Căci Dumnezeu e totul-

Un univers cuminte,

Cât nu cuprinde ochiul 

Nici nu cuprinde mintea!

Căci Dumnezeu e-o stare,

Un țel în devenire,

Ce vouă mi se pare

Cu greu vi se revine.

Februarie 2015

Imagine de pe : http://www.islam-watch.org/

De pe muchia lumii/Din culoar

Un soare cald, un cer senin, asfalt… 

Mulțimi de oameni se perindă,

Într-un prezent acut developați,

Pe rute ciclice colindă.

Suflare fină, flori, cuvinte

Umile se preling șoptite,

Din gurile zâmbinde și perfide, 

Cu ipocrizie dureroasă dăruite.

Amurg, apus de soare, dor sfâșietor,

Trecut cu reticență în tăcere

În zodia amorului copleșitor,

Nevinovat și fără mângâiere.

Fotografii in minte, stări si umbre

Din pustietate curg emancipat,

Lăsând in urma lor doar urme,

Pe culoarul sufletului răsturnat.

Păsări cuminți, zbor lin, cădere dură,

O mamă-ndurerată fiul și-l deplânge…

De pe de nedescrisa sa alură

O lacrimă cât universul se prelinge. 

Clopote bat, adie vântul, stradă plină...

Înaintează cu speranța către-apus

Neobservată, molcom, o bătrână,

Neânțeleasă-n ce-ar avea de spus…

Biserici, temple și palate întronate 

În bogății și faimă se mânjesc,

Omoară universul ne-ndurate, 

Sfidând hapsân tot rostul omenesc.

Scripturi, poeme, dogme, postulate,

De minți crezute de neânfruntat,

Stau neclinite, ferm și îndesate,

Elaborând egouri lesne de anticipat!

 Imagine de pe: http://thinkdesignblog.com