Suflete la poarta mării

-Unde pasul ți se poartă,

Când te prăpădești în patimi?

-Spre a Mării largă poartă

Unde pot să curgă lacrimi!

-Unde-ți scapătă privirea,

Când absurdu-ți ia suflarea?

-Către Mare, spre neștirea

Ce-mi nemărginește zarea!

-Ce faci cu-al tău dor, măicuță,

Stai țintită-n clampa ușii? 

-Merg spre Mare-a mea fetiță,

Merg să număr pescărușii… 

Cine îți întinde-o mână,

Când ești singur-cuc pe lume?

Marea rece și salină,

Marea - fără rang și nume!

-Unde-ți cânți maestre vina,

Când norodu-și pierde vrerea?

-Cânt la mare, în surdină,

Ca să nu-i oprim tăcerea!

Apa mării zdruncinată

Se frământă-n albe spume,

De recife sfărâmată,

Undele să și le-adune.

Suferă și dă uitării...

Melnacolica-i tăcere,

Așternând pe fața zării

O albastră mângâiere…

Tulburată azi și mâine

Moartă ieri și vie azi!

Noi plecăm, dar ea rămâne,

Să înghită din necaz...

Imagine de pe: https://media.giphy.com