Între ieri și mâine...

Bate ceasul ora patru!

Stau cu ochii în tavan,

Cât îi el în lung și-n latu'-

Parcă-ar fi un paravan,

Iară noaptea mea un teatru!

Ora șase în lumină

Se începe-a cuibări.

Fără somn, fără hodină,

Sobru prind a urmări

Tihna care se ruină.

Când se-apropie de nouă,

Mă ridic domol din pat.

Chiar de-i frig și chiar de plouă

Geamul larg îl las crăpat, 

Să înăbușesc ecoul.

Pe la doișpe-mi arde-a versuri.

Le arunc nervos pe foi,

Ca pe grabnice demersuri,

Să rezolve un război

De prejudecăți și sensuri.

Pe la trei se simte graba-

Graba unei înserări,

Când nu-i finisată treaba

Și se lasă cu mustrări

Să nu fi trăit degeaba...

Pe la șase cade pașnic 

Înserarea peste mine...

Totuși, nu-i atât de strașnic,

Iară ziua cea de mâne 

Nu mai vine ea năprasnic…

Când se face nouă, seara

Și începe-a se tihni,

Las ecoul, ca o fiară,

Să se fac-a năpusti,

Căci mi-i dor de dânsul iară!

Pe la unu-n plină noapte,

Stau cu ochii în tavan…

Număr gânduri, număr fapte

Prinse după paravan,

Între ieri și... mâine, poate...

Cert - că între ieri și mâine,
Din tot ce-am agonisit,
Numai clipa îmi rămâne,
Restu-i basm răsplăsmuit,
Prins în noapte, prins în mine...