Ninsori se-abat peste al meu ținut
De gânduri și dorințe
semivii,
Întroienind cu sumbru conținut
De izolare și intemperii.
O flacără mai arde-n voia ei,
Rănind nevinovat răceala dimprejur,
Care se lasă-mprăștiată prin odăi
Peste durerea și deșertul ce-l
îndur.
Rebel, ambițios și nesupus,
La mii de rugăciuni rostite cu suspin,
Se lasă anomalic și răpus
Amorul biciuit de dor și chin.
De multe îndoieli și de minciuni,
Se varsă lacrimi pline de amar, ce cad
Peste castele construite din minuni,
Din dragoste și din dorințe care ard…
Întroienite de ninsori și frig,
Întroienite de ninsori și frig,
În reci odăi fără de conținut și stări,
Unde cândva puteam să te mai strig,
Nu mai râmâne loc de-amoruri și-alinări.
Cu mult prea multe lacrimi și-ncercări
Ne stingem lesne precum stelele ce cad
Și din profuz de dureroase stări
Ne pierdem în iubirile ce ard!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu