Din împărăţia iernii
Se deşteaptă
o crăiasă,
Îmbrăcând
întreg pământul
În veşminte
de mireasă.
Din cununa
ei desprinde,
Argintând
copaci şi case,
Dalbe flori,
ușor plutinde,
Cu petalele
spumoase.
Ele cad, pălind
văzduhul,
Dănțuind în
armonie
Și coboară lin
pe suflet-
Ca o albă
simfonie!
Un voal se țese, iată,
Cu a iernii
duioșie,
Pentru fața-nfrigurată
A pământului
și gliei!
Casele înzăpezite,
Fumegând se
văd în zare...
Sub căciulile
albite
Par ca
perle-n depărtare!
Stau copacii
lângă case
Ca străjeri de
regi, încalte,
Îmbrăcaţi în
straie groase,
Cu sclipiri
de breliante.
Lacurile îngheţate
Par oglinzi
înțepenite!
Văile -
imense clade
De comori
nepreţuite!
În picturi cu flori de gheță
Geru-și ia
întâietate,
Provocând de
dimineață
Iz de
expresivitate!
Iarna cerne flori și zâmbet
Peste case
fumegânde,
Și acoperă
cu pace
Crângurile
hibernânde.
Sună clopoței
la geamuri,
Anunțând
serbarea iernii!
Necătând la
crude geruri,
Veselia se așterne!
Dealurile
gem sub zale,
Aşteptându-şi
deşteptarea
Şi, în amorţirea
iernii,
Basmul îşi
urmează calea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu