Rătăcire

Tentat de-un nou și liber univers,

Dorind să depășești al tău pământ,

Fiind neprihănit, al sorții mers , 

A reușit să-ți verse-n suflet vânt.

Cămăși ce răvășite s-au desprins 

Din răsăritul sufletului tău,

Au evadat , pe tine te-au respins,

Iar tu, supus, te-ai avântat în hău!

Pe al uitării țărm îngenuncheat,

Te-ai dus în boiemie și dezmăț,

Divinul tu demult l-ai îngropat,

Pierdut în al declinului răsfăț.

Ai deraiat pe-un drum nechibzuit

Și conștiița-ți strigă să te-ntorci!

Dar drumul tău, de mărăcini zdrobit,

S-a destrămat și nu poți să-l mai torci.

Și poate că-ntr-o zi vei îndrăzni,

Să ceri divinității un atu,

Dar ea sarcastic îți va aminti,

Ca un reproș, cum ai gonit-o tu!

29.11.2002