În zodia sorții născută,
Cu răni și cu sânge îmi stă.
Iubesc răzbunarea la fel
Precum tot ce-i viu ori există.
Sunt aptă de a replica
Cu răni de pumnal bumerange,
Când ruptă e imina mea
De a nedreptăților lance.
Din cuget în cuget plutesc:
,,Mă supraiubesc ori mă apăr?”
O groază de logici găsesc
Și câte probabil îmi scapă?
Mă arde sălbatec un foc
Al unor idei patogene,
Ce bântuie din loc în loc,
Venite din lumi exogene!
Cobor periodic adânc
Să pot auzi cum încalte,
În grea hipoxie zvâcnind,
Anemica-mi inimă bate.
Mă lupt c-o umilă tendință
De-a-mi pune ființa pe dos.
Căzând în genunchi în căință,
Stârpesc al ei plod rușinos!
Închid încet ochii și plâng,
Cu dese idei în pojaruri...
Să fie vre-un leac pe pământ,
Să stingă din sufletu-mi jarul?
Cu straiele rupte de spini,
Ca un călător fără nume,
La tine încumet să vin,
Cerșind amintiri despre umbra-mi.
Să-mi spui vreau o frază, atât!
Să-mi spui...tot, ce-mi știe egoul...
El știe, dar tace mâhnit
Și-i fuge prin colțuri ecoul...
E-o lege de-a vrea feerii,
Plăcere și doar fericire
Și alta-i refuzul să știi
Din frica de neâmplinire...
Cu zilele-ntoarse pe dos
Privesc cum gândirea-mi infirmă
Cărarea spre soare pe jos,
Pășind peste ghimpii de sârmă.
Cu răni și cu sânge mă zbat,
Mă mișc către clar de lumină,
Cu tine dorind să împart
Minunea ce are să vină...
2008
