Feerie

De pe neagra pleoap-a nopții cad bobițe de licoare,

Înșirate peste ierburi, peste flori amețitoare.

Zorii zilei se revarsă, învelind întreg pământul,

Gâzele își lasă somnul, cam alene-adie vântul...

Ici și colo se revarsă fire aurii din soare,

Ațâțând miresme multe și plăcut de-amețitoare.

În pădurea fermecată, printre ierburile fine,

Sub stejarii tari la brațe curg izvoare cristaline.

Ele șerpuiesc la vale peste pietrele-ascuțite,

Aruncând cu stropi de apă peste maluri adumbrite.

Raze podidesc pământul, desfăcând al nopții farmec

Și în codrul veselia se înprăștie năvalnic.

Marele concert începe : Printre diademe dese,

Ca un cor al unor genii se aud cântări de păsări.

Printre toate-un tril se cerne, te înfioară, te răsfață,

Prin imensitatea verde, dezvelind întreaga ceață.

E-al privighetorii cântec încărcat de gânduri multe

Ce dă spirit și culoare pân’ și ciompurilor mute.

Chiar și florile frumoase stau cu fețele spre dânsa.

E o delectare plină cu o artă întreprinsă!

Totul este ca-n poveste - plin de-o fastă armonie!

Orice suflet se mândrește cu-a pădurii feerie!

Martie 1999