sâmbătă, 24 decembrie 2016

Să ucizi o pasăre cântătoare


Să ucizi o pasăre cântătoare-
Să o tragi de aripa frântă mai spre tine
Și să o întrebi duios dacă o doare.

Să ucizi o pasăre cântătoare-
Să-i așezi la ureche drăgăstos o floare
Și să-i iei câmpul cu flori de sub picioare.

Să ucizi o pasăre cântătoare-
Să îi dai un grăunte pe zi , de mâncare
Și s-aștepți să-ți cânte ca de sărbătoare.

Să ucizi o pasăre cântătoare-
Să o vezi cum cerșește, frângându-și glasul
Și să o leși fără strop de lumină și soare.

Să ucizi o pasăre cântătoare-
Să îi spui vorbe frumoase, să-ți cânte frumos,
Iar după s-o scuipi, când zace și glas nu mai are.

Să ucizi o pasăre cântătoare-
Să îi pui coroană pe cap și pumnalul sub coastă
Și să o privești pe-ndelete cum moare...

vineri, 4 noiembrie 2016

Între ieri și mâine...

Bate ceasul ora patru!
Stau cu ochii în tavan,
Cât îi el în lung și-n latu'-
Parcă-ar fi un paravan,
Iară noaptea mea un teatru!

Ora șase în lumină
Se începe-a cuibări.
Fără somn, fără hodină,
Sobru prind a urmări
Tihna care se ruină.

Când se-apropie de nouă,
Mă ridic domol din pat.
Chiar de-i frig și chiar de plouă
Geamul larg îl las crăpat, 
Să înăbușesc ecoul.

Pe la doișpe-mi arde-a versuri.
Le arunc nervos pe foi,
Ca pe grabnice demersuri,
Să rezolve un război
De prejudecăți și sensuri.

Pe la trei se simte graba-
Graba unei înserări,
Când nu-i finisată treaba
Și se lasă cu mustrări
Să nu fi trăit degeaba...

Pe la șase cade pașnic 
Înserarea peste mine...
Totuși, nu-i atât de strașnic,
Iară ziua cea de mâne 
Nu mai vine ea năprasnic…

Când se face nouă, seara
Și începe-a se tihni,
Las ecoul, ca o fiară,
Să se fac-a năpusti,
Căci mi-i dor de dânsul iară!

Pe la unu-n plină noapte,
Stau cu ochii în tavan…
Număr gânduri, număr fapte
Prinse după paravan,
Între ieri și... mâine, poate...

Cert - că între ieri și mâine,
Din tot ce-am agonisit,
Numai clipa îmi rămâne,
Restu-i basm răsplăsmuit,
Prins în noapte, prins în mine...

vineri, 19 august 2016

Suflete la poarta mării

-Unde pasul ți se poartă,
Când te prăpădești în patimi?
-Spre a Mării largă poartă
Unde pot să curgă lacrimi!

-Unde-ți scapătă privirea,
Când absurdu-ți ia suflarea?
-Către Mare, spre neștirea
Ce-mi nemărginește zarea!

-Ce faci cu-al tău dor, măicuță,
Stai țintită-n clampa ușii? 
-Merg spre Mare-a mea fetiță,
Merg să număr pescărușii… 

Cine îți întinde-o mână,
Când ești singur-cuc pe lume?
Marea rece și salină,
Marea - fără rang și nume!

-Unde-ți cânți maestre vina,
Când norodu-și pierde vrerea?
-Cânt la mare, în surdină,
Ca să nu-i oprim tăcerea!

Apa mării zdruncinată
Se frământă-n albe spume,
De recife sfărâmată,
Undele să și le-adune.

Suferă și dă uitării...
Melnacolica-i tăcere,
Așternând pe fața zării
O albastră mângâiere…

Tulburată azi și mâine
Moartă ieri și vie azi!
Noi plecăm, dar ea rămâne,
Să înghită din necaz...
Imagine de pe: https://media.giphy.com

luni, 30 mai 2016

Privește, simți, ascultă, fii total!

Iertarea-i mai presus de toate!
Și nu-i nevoie de nici un proroc,

 Căci nu-i nimic specific la mijloc,
Iar fericirea are-ntâietate!

Iertarea-i una din mijloace
Și nu-i nevoie de-a te complica
Cu drame, pentru-a te condimenta,
Când poți obține liniște și pace.

Nu căuta în răzbunare lecuire,
Căci nu te poți ține morțiș de timp,
Când inima-ți se pierde galopând
Într-o necontenită ispășire.

Un leac sunt lucrurile simple,
Trecute uneori neobservat,
Dar care fac temeiul complicat,
Lăsând al vieții rost să se întâmple.

Mai zvârle câte-un foc musai,
Să ardă categoric și total
Al deznădăjduirilor voal,
Eliberându-ți inima de putregai!

Nu născoci ispite fără rost!
Măsoară-ntinsul sufletului tău,
Iar de găsești în jurul tău vreun rău
Nu-i căuta în tine adăpost!

 Privește, simți, asultă, fii total!
Un sulfet împăcat nu va cerși,
Dar tinde veșnic în a propăși.
Acesta-i scopul lui fundamental!


Imagine de pe: http://wanderlust.com/journal/author/helenwilliams/

vineri, 6 mai 2016

Al resemnării epitaf...


Îți strânge, fata mea, aripile, 
Căci aerul din piept ți-a fost evacuat,
Iar zborul tău aici s-a terminat,
Pe locul unde-au fost înmormântate clipele 
De dăruire și amor descătușat!

Adună-n poala-ți amintirile,
Le-ndeasă bine ca pe-un inventar
Și lasă-le pe-al dragostei altar,
Abandonând neștirii toate amăgirile
Ca pe-un șirag de chițibușuri de cleștar.

Inspir-al resemnării epitaf!
Cu tălpile-ți călite, pe poteci
Înșiruite înaintea-ți reci,
Pășește cumpătat, ferind de pompă și taraf,
Căci craii deseori se reprezintă regi!

Inspiră liniște, inspiră cer,
Inspiră soarele și verdele de mai,
Inspiră viața, scumpă, ce mai stai?
Căci este singurul și e legalul tău reper
În care ai putea încredere să ai!

vineri, 19 februarie 2016

Discuții despre esențial...


Ai vrea să discutăm pe îndelete
Despre ceva ce e de-a dreptul important-
De cum femeile pot fi cochete,
De cum bărbatul e în stare-a fi galant?

De cum cochetăria se transformă
În monștrii cei de azi și cei de ieri,
De cum galanteria prinde formă
De replici brute, rânjete și de poveri?

Te-ai prins, că astea sunt de fapt nimicuri,
Ce se multiplică și-apoi se rătăcesc,
Asemeni unor pasagere ticuri,
Pe seama dominantelor ce se stârnesc?!

Să discutăm despre coroane aurite
De glorii și olimpice virtuți,
Ar fi niște discuții ipocrite,
Jignind copii cu talpa sângerândă și desculți!

Să spui o vorbă rea ori o insultă
Ar fi suficient de-mplinitor,
Atunci când știi că nimeni nu te-ascultă,
Dar vrei neapărat să fii dominator?!

Domniile-s extreme înrobinde,
Ce calcă în picioare volnicii,
Călare peste gurile flămânde,
Forțate-n a se complăcea-n zădărnicii.

Să stăm de vorbă despre mărunțișuri
De cum nu-mi vine pălăria, că-s urâtă...
De pudice trăsnăi prin ascunzișuri...
Ar fi probabil o idee reușită!

Ar fi frumos să discutăm despre ambiții,
Pe când se sting de cancer muribunzii,
Fără să stabilim hotare și condiții
Turnate cu duiumul prin perfuzii.

Ar fi mai mult de o discuție normală,
Să împărțim, poate-n tăcere, empatie
Unui sărac lipit de-o bancă goală,
Unui copil a cărui mamă nu e vie.

Să discutăm esențialul, dară,
De cum să nimicim indiferența
Și, pân' sfârșești maniacal țigara,
Să fim capabili să ne umplem cu prezența!