Demențial funestă
E-această zi de toamnă
Și-acuții stropi de
ploaie
Durerea mi-o înseamnă.
Dar...stropi- nu doar ai
ploii,
Sunt stropi îngemănați
Cu-ndurerarea toamnei
Și ochii tăi plecații.
Atins de rătărice,
Învolburat de vânt,
Confuz în devenire,
Cu păsuți clătinând...
Nu știi ce vrei din
toate,
Nesigur de ce ești,
Dar parcă, se prea
poate,
Ai ști că mă iubești.
Să nu-ndrăznești,
iubite,
A mă uita, te rog!
Din căi nechibzuite
Aș vrea să te întorc!
Vreau eu și tu să facem
Un ,,noi”, îmbălsămat
Cu absolut și pace,
În patimi botezat!
Dar, nu! Nu-mi reușește!
E cerul prea-ncărcat
Și-apasă nebunește
Pe gându-ți încurcat!
Dar, nu! Ce nerozie!
Tu te întorci și pleci!
Tomnatece puhoaie...
Grăbite sunt și reci.
În spate-ți bate vântul,
Și-i drumul plin de tină.
Mi-i plin de boală
gândul,
Al tău e plin de vină.
Pe loc, în așteptare,
Rămân cu doruri multe...
Doar eu și-ndurerarea,
Simțirile tăcute...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu